cine din compania mea trebuie să completeze lista de întrebări privind durabilitatea de la client

Practica: nicio funcție legală, dar o sursă de fapt reală

Nu există o lege care să prescrie cine completează chestionarul de durabilitate al unui client. Aceasta este diferit de, de exemplu, cele zece măsuri din articolul 21 alineatul 2 din Directiva NIS2, unde administratorii au o responsabilitate proprie. În cazul unui chestionar de durabilitate — fie că este independent, fie că se bazează pe modulul de bază al standardului EFRAG VSME — clientul însuși determină cum distribuie procesul intern. În practică, aceasta se situează la cei care deja gestionează datele: HR pentru numărul de angajați, finanțe pentru cifrele de vânzări, instalații pentru consumul de energie, și uneori un manager de calitate pentru certificate și politici.

Ceea ce creează mai des confuzie nu este cine apasă butonul, ci cine furnizează faptele de bază. Cineva care câți angajați are întreprinderea trebuie să completeze, are nevoie de alte date sursă decât cineva care trebuie să indice dacă întreprinderea utilizează sisteme de IA în cadrul serviciilor saleEste exact de aceea că un dosar al lanțului per subiect are un proprietar: nu o singură persoană completează totul, ci un răspuns per întrebare vine întotdeauna de la persoana care cunoaște faptul. Chestionarul în sine este apoi depus formal de un singur cont, de obicei cel care gestionează portalul clientului — dar conținutul provine din mai multe locuri din companie.

De unde rezultă aceasta: CSRD obligă raportarea, nu o funcție

Directiva (UE) 2022/2464, CSRD, obligă anumite mari întreprinderi la raportarea durabilității, dar nu reglementează cine la un furnizor completează chestionarul care decurge din aceasta. Modulul de bază EFRAG VSME, destinat întreprinderilor mici și mijlocii care nu sunt cotate la bursă și care, ca furnizori, primesc astfel de întrebări, descrie ce date sunt solicitate — nici nu precizează cine le colectează intern. Cine abordează aceasta din punct de vedere organizatoric este deci o alegere a întreprinderului însuși, exact cum el însuși determină cine în interior cunoaște care adresă de sediu sau care sectorul este actual.