asiguratorul vrea să știe ce daune a suferit afacerea mea anterior ce completez

Istoricul daunelor: număr, cauză și valoare per an de poliță

De obicei, asiguratorul dorește trei lucruri per an de poliță: numărul daunelor, cauza (de exemplu incendiu, daună din apă, răspundere civilă, incident de securitate cibernetică) și valoarea plătită sau rezerva de daună. Uneori se întreabă și despre daunele în curs care nu au fost încă soluționate, și despre daunele care au fost respinse. Completați cu informațiile din extrasul istoricului daunelor de la asiguratorul actual sau anterior; acesta este de obicei cea mai fiabilă sursă, deoarece provine direct de la partea care a plătit sau evaluat dauna. Dacă un astfel de extras lipsește, o înregistrare proprie a daunelor cu dată, cauză și soluționare este alternativa — cu condiția ca aceasta să fie în concordanță cu ceea ce apare în contabilitate.

Dacă nu ai un dosar sau o evidență cu cifre istorice de daune, nu completa o estimare. Un asigurător verifică adesea aceasta în raport cu propria politică de acceptare și cu ceea ce a comunicat asigurătorul anterior; o sumă estimată care se abate de la acea sursă ridică mai multe întrebări decât un sincer "încă nu este disponibil" cu un angajament de a o furniza ulterior. Acest subiect este adesea menționat în aceeași frază cu întrebarea cu privire la sănătatea financiară a întreprinderii" , deoarece istoricul daunelor și solvabilitatea determină împreună profilul de risc pe care asigurătorul îl utilizează pentru primă. Fiți atenți la sumele de daune sensibile și utilizați butonul de confidențialitate, astfel încât cifra să fie vizibilă doar pentru cei care evaluează efectiv chestionarul.

De ce băncile și asigurătorii pun întrebări diferite în această privință

Istoricul daunelor nu se află într-o sursă legislativă cum ar fi Handelsregisterwet 2007 sau Wwft — este un criteriu de acceptare propriu asiguratorului, bazat pe modelul de risc al acestuia. Aceasta explică de ce formatul diferă de la asigurător la asigurător: unul întreabă pe tip de daună, altul pe an de poliță, iar un al treilea doar despre suma totală peste o anumită limită. Acest lucru se aliniază cu modelul mai larg care explică de ce o bancă pune alte întrebări decât un asigurător cu privire la același subiect: băncile evaluează riscul de spălare de bani și riscul de credit, asigurătorii evaluează asigurabilitatea și prima de asigurare, iar fiecare utilizează pentru aceasta un format propriu fără structură legislativă de bază.